De-a lungul timpului public a dorit să fie impresionat constant de către artiști și chiar dacă percepția asupra acestui termen a fost diferită în perioadele stilistice, de la dimensiunea angelică așteptată în muzica religioasă sau libertismul prezentat în Madrigale Renașcentiste la eroismul Clasic și misticismul Romantismului compozitorii au încercat să livreze noi elemente în muzică, dincolo de barierele perioadei în care aceștia au trăit. Deoarece fiecare om reacționează diferit în raport cu un conținut noi, de cele mai multe ori chiar șocant pentru mentalitatea vremurilor în care acesta trăiește, există totuți doi compozitori care nu au cum să nu capteze atenția ascultătorului stârnind în acelaș timp indignarelor celor care sunt mai conservatori.
Karlheinz Stockhausen și John Cage sunt compozitorii care nu au spart doar barierele stilistice ci și pe cele ale percepției asupra muzicii în general. Aceștia trăiesc și compun în aproximativ aceeași perioadă diferența de vârstă dintre ei fiind de 16 ani.
Pentru cei care nu au auzit încă de cei doi compozitori dorim să prezentăm căteva informații de bază despre cei doi. Karlheinz Stockhausen (1928-2007) a fost un compozitor german, unul dintre cei mai influenți și inovatori figuri din muzica secolului al XX-lea. El este cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul muzicii experimentale, a muzicii electronice și a muzicii seriale iar John Cage (1912-1992) a fost un compozitor, teoretician muzical și artist american, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la muzica experimentală și la dezvoltarea conceptelor radicale în muzică.
Ce este atât de diferit în munca lor și prin ce se diferențiază față de alți contemporani ai lor sau față de orice compozitor? În primul rând avem dorința acestora de a creea ceva inedit dar și accentul pus pe percepția lor filosofică asupra muzicii fără a folosii muzica. Dacă am reușit să vă derutăm dorim să punctăm faptul că John Cage a compus lucrarea 4 minute și 33, piesă pentru pian în care nu se aude nici măcar un sunet al pianului deoarece interpretul doar stă timp de 4 minute și 33 de secunde în fața pianului, în timp ce Stockhausen în colecția de lucrări Aus den sieben Tagen unde compozitorul nu redactează o partitură propriu-zisă ci lasă la latitudinea interpretului inclusiv locul unde acesta dorește să interpreteze lucrarea, oferind doar anumite elemente care să îl ghideze, inclusiv de a nu consuma alimente.
Cu siguranță v-am stârnit curiozitatea, așa că haideți să descoperim și mai mult munca celor doi compozitori pentru a putea înțelege unicitatea lor în lumea muzicală.
"Water Walk" este o lucrare compusă și interpretată de John Cage, prezentată inițial în cadrul emisiunii de televiziune "I've Got a Secret" în anul 1960., un alt elemente de noutate pentru un compozitor de muzică clasică, obișnuit să își prezinte o lucrarea nouă în sala de concert. Această interpretare live a devenit una dintre cele mai celebre și populare momente în care Cage a expus ideile sale inovatoare și a explorat conceptul de muzică extinsă. Cage a combinat obiecte de uz casnic și diverse elemente sonore pentru a crea o performanță muzicală într-un mod neconvențional. Interpretul, în acest caz Cage însuși, trece prin diferite etape și acțiuni, utilizând diverse obiecte, cum ar fi un furtun de grădină, un radio, un aparat de mixat, un fier de călcat, o sticlă cu apă și multe altele. Cel mai probabil public a crezut că aceasta este o glumă și a tratat acest moment ca pe un pamflet în primî fază, fără a căuta substratul din ideea compozitorului.
Idea din spatele acestei lucrări este că orice sunet sau acțiune din viața cotidiană poate fi considerată muzică. Cage dorea să atragă atenția asupra sunetelor din mediul înconjurător și să le încadreze într-un context artistic, scoțându-le în evidență și provocând publicul să reflecte asupra conceptului de muzică și a modului în care sunetele pot fi percepute într-un mod nou.
Performanța lui Cage în "Water Walk" a fost și este adesea privită ca un act de teatru și de divertisment, deoarece acesta își folosea carisma și umorul pentru a aduce elemente de surpriză și amuzament în interpretarea sa. Această abordare ludică și provocatoare a muzicii a contribuit la popularitatea și impactul lucrării "Water Walk".
Lucrarea exemplifică filozofia lui Cage de a aborda muzica și sunetul într-un mod neconvențional și de a deschide noi posibilități în exprimarea artistică. Prin încorporarea obiectelor și a acțiunilor din viața de zi cu zi într-o interpretare muzicală, Cage a subliniat ideea că muzica poate fi găsită în cele mai banale și obișnuite aspecte ale existenței noastre.
Totuși, următorul nivel este atins de Stockhausen în două lucrări total neconvenționale, unde compozitorul folosește inclusiv Elicoptere. Da, ați auzit bine, această lucrare a fost finalizată în anul 1993 și este parte a ciclului său de lucrări numit "Licht" (Lumină), care cuprinde șapte opere grandioase, fiecare centrată pe un personaj mitologic.
Cvartetul de elicoptere este o compoziție complexă și neobișnuită, în care patru elicoptere sunt folosite ca instrumente muzicale. Fiecare elicopter este echipat cu un pilot și un muzician, iar sunetele produse de elicoptere sunt înregistrate în timp real și mixate într-un sistem de sunet surround. În timp ce elicopterele zboară deasupra scenei și produc sunete variate, inclusiv sunete ale elicelor, claxoane, sirene și semnale radio.
Scopul lui Stockhausen în compunerea acestei lucrări a fost acela de a extinde limitele muzicii tradiționale și de a crea o experiență muzicală și spațială unică pentru ascultători. Prin utilizarea elicopterelor ca instrumente muzicale, el a explorat noi posibilități de producere și distribuție a sunetelor în spațiu.
"Aus den sieben Tagen" este o altă lucrare neconvențională, întrucât nu are note muzicale marcate o partitură tradițională. În schimb, Stockhausen a scris o serie de texte, fiecare asociat cu una dintre cele șapte zile ale săptămânii, care serveau drept îndrumări pentru interpret. Aceste texte conțin indicații vagi și descriptive, precum "joacă o notă lungă și frumoasă" sau "începe să cânti când simți că poți continua". Ideea din spatele acestei abordări a fost de a permite interpretului să exploreze muzica intuitiv, să se conecteze cu propria creativitate și să improvizeze în timpul interpretării.
Aceasta a fost interpretată pentru prima dată în 1968, în cadrul unui concert desfășurat la Donaueschingen în Germania, mulți critici și ascultători au fost inițial șocați și confuzi de această lucrare, considerând-o inaccesibilă și departe de standardele tradiționale ale muzicii clasice. Alții au fost fascinați de abordarea neconvențională și de potențialul liber al interpretării individuale. Reacțiile au fost diverse, iar "Aus den sieben Tagen" a generat o dezbatere intensă în rândul comunității muzicale.
Din cele prezentate anterior putem observa cum Muzica Clasică se metamorfozează constant, fiind prezentată în noi ipostaze, generând indignare sau fașcinând publicul prezent la concerte, iar cei dou compozitori ne dovedesc că aceasta poate căpăta noi valențe, adaptate perioadei în care ei trăiesc, iar noi, ascultătorii ne putem bucura de permantele inovații în acest domeniu.
Pentru mai multe informații, verificați: https://www.theartstory.org/artist/cage-john/
https://www.youtube.com/watch?v=UaNGeuDuXl4
