De la amator la interpret profesionist

Articole conexe

De la amator la interpret profesionist

Putem să afirmăm cu ușurină că în muzica clasică esste loc pentru oricine, de la melomani până la interpreți. Totuți întrebarea multor adoleșcenți sau tineri este cum pot să treacă la următorul nivel când vine vorba despre cariera lor muzicală și cum pot ajunge interpreți de muzică clasică.

De multe ori în muzica clasică avem percepția greșită că un interpret trebuie să se pregătească pentru asta de la o vârstă fragedă și dacă nu a realizat acest lucru nu poate să urce pe cele mai înalte culmi ale succesului. Acest lucru este de cele mai multe ori total eronat, deoarece avem foarte multe exemple astăzi de muzicieni tineri care au devenit interpreți destul de târziun respectiv abea în liceu sau după terminarea acestuia.

De ce este posibil acest lucru? Simplu! Muzica clasică nu se bazează doar pe execuția unor lucrări cu o tehnică desăvârșită și chiar dacă ar fi așa nu este niciodată prea târziu pentru a începe de la 0. Totul depinde de dăruire și implicare, de apartenența unui tânăr la genurile muzicale clasice și desigur de dorința de afirmare.

Pentru a veni în sprijinul tinerilor artiști și ai îi sprijini în a face pasul de la statutul de amator la cel de profesionist vă prezentăm în următoarele rânduri mai multe sfaturi dar și pașii care trebuie parcurși.

  1. 1. Diversifică lucrările pe care le interpretezi. Mulți interpreți amatori de muzică clasică abordează o singură perioadă istorică, cum ar fi Barocul sau Clasicismul. Chiar dacă ai o afinitate pentru Bach sau Mozart și cânți din pasiune pentru muzica unui compozitor incearcă să abordezi diferite stiluri. Un instrumentist sau vocalist profesionist poate să interpreteze lucrări muzicale din toate perioadele stilistice, de aceea dacă dorești să avansezi de la nivelul de amator diversifică muzica pe care o interpretezi și învață noi tehnici vocale sau instrumentale. În fond capacitatea de adaptarea la stilistica diverselor perioade te face să te numești profesionist.
  2. 2. Interpretează lucrările tale preferate în public! De cele mai multe ori noțiunea de muzician amator se referă și la faptul că interpretezi anumite lucrări doar pentru tine. În această situație interpretările tale nu vor vedea lumina reflectoarelor, astfel că nu poți să te numești profesionist. Dacă dorești să treci la nivelul următor ieși si cântă în locuri unde te ascultă oameni necunoscuți. De ce necunoscuți? Deoarece chiar dacă interpretezi o lucrarea familiei tale de sărbători sau la diverse evenimente restrânse nu poți afirma că ai o carieră de muzician. În momentul în care prezinți o lucrarea unui public transmiți emoție, aceasta fiind un element definitoriu pentru fiecare artist.
  3. 3. Nu te speria că publicul nu o să aprecieze la început interpretările tale! Faptul că ai studiat încă de la o vârstă fragedă un instrumente nu te va face să fi apreciat de public, iar dacă ai început mai târziu cu siguranță că nu te va face automat neapreciat de public. Mulți artiști profesioniști de talie mondială au fost huiduiți și publicul a aruncat cu roșii în ei la primele reprezentații, dar asta nu ia impiedicat să continue să își clădească o carieră în muzică. Nu uita că succesul vine doar atunci când este perseverent și nu trebuie să renunți ușor la visul tău.
  4. 4 Întâlnește alți artiști! De cele mai multe ori pentru a devenii un interpret bun de muzică clasică ai nevoie de un mentor. Pentru a putea găsi unul trebuie să interacționezi cu alți artiști care cel mai probabil au trecut prin tot procesul pe care trebuie să îl parcuri la început de drum. Găsește artiști similari pe care îi apreciezi și discută cu ei, cu siguranță vor fi deschiși să își ofere sfaturi și suport pentru a avea și tu o carieră de succes la fel ca ei.

Pentru mai multe informații verifică și: